Azi te-am alungat în rânduri
Îngrădite-n patru scânduri,
Îngropate-adânc în mări,
Ferecate-n patru zări.
Am spălat și haina, care
Te-a cuprins atât de tare
Și am șters din ochi plăcerea,
Când îmi innorai vederea.
Și auzu-n seri confuze
L-am găsit la tine-n buze.
M-am certat cu gândul, care
Tot la tine vrea să zboare.
Numai la tine mi-i gândul, numai la tine, Primăvară!
Primăvara vine,
Albinuţe pline,
Seri mirositoare
Şi livezi în floare.
Vara vine caldă
Ca o pâine albă,
Curcubeu răsare
Din două izvoare.
Toamna vine multă,
Doinele ascultă,
Stoluri mari de frunză
Vântul le amuză.
Iarna va cuprinde
Ce-a fost înainte
Şi dospeşte iară
Altă primăvară.
Ieri am văzut un înger zburând,
Pășea prin văzduh abia atingând
Cu gleznele albe bătrânul pământ.
Avea ochi albaștri ca apa din mare
Și păr auriu – păpădiile-n floare;
Coapte cireșe obrajii avea,
De lumea mirată – mirată zâmbea.
Salcii în verde pe umeri apun
Și tinere ramuri își iau rămas bun,
De sânii de fragă – muguri tresar,
Precum doi actori din cortină apar.
Azi în același loc mă petrec
Și zilele trec, și nopțile trec.
Un înger de ieri, un înger de ieri,
Un înger de ieri și astăzi aștept.
Ieri am văzut un înger zburând,
Plutea prin văzduh abia atingând
Cu genele calde cerul adânc.
Amu’, cică, într-o zi
Se zvoni, se auzi
Va ieşi prin lume porcu’
Să îşi caute norocu’.
S-o fi săturat probabil
De un buletin valabil
Până de Craciun şi-o zi
Şi-o fi zis: “Fie ce-o fi!
De când mă gândesc să fug
Peste dealuri s-o apuc
Unde nu mai văd nici ochii,
Unde liber pot să grohăi.
Ei şi ce dacă sunt mare
Şi mereu cer de mâncare,
Chiar de nu aduc folos
Şi nu ştiu ce-i aia post?
Sunt şi eu ca toată lumnea,
Prezentându-mi naţiunea
Şi din acte se citeşte:
Sunt un porc – vorbesc porceşte!
Şi nu pot să fiu din aur,
Nu mă-asemăn cu-n balaur,
Nu am aură de prinţ,
Nu îndeplinesc dorinţi!
Nu că aş avea probleme,
Dar ştii tu, sufletul cere
Nu doar strachină cu resturi,
Cere muzică si versuri.
Ieri am auzit concret
Despre porci din Parlament
Ce e ălă, habar n-am,
Altă ţară-acelaşi neam ?
Şi cum nu poţi dintr-odată
Sângele să-l faci în apă
M-am gândit: trebu’ urgent
Să migrez în Parlament.
Şi sunt responsabili, fraţii,
Căci conduc non-stop pe alţii,
Eu de când ma ştiu micuţ
Am visat să fiu şefuţ.
Şi nu-ţi trebu’ multă carte
Doar să ai mapă cu acte
Cu copita să votezi
Legi ce nu le înţelegi.
Te mai întâlneşti cu oameni
Când se fac simpozioane
Şi ca să nu fii urât
Te mai dai cu fon de rât.
Lasă că la primăvară
Îmi fac viză – ies din ţară
Şi cum sunt băiat deștept
O s-ajung în Parlament.
Văd că s-a făcut cam frig
Nici mâncarea n-a venit,
Dar nu-i bai, mâine-i Craciunu’
Şi mi-am pregătit colţunu’ … ”
Şi-a visat o noapte-ntreagă
Cum spre alte lumi aleargă
Că vorbeşte din tribune
În limba porcească lumii.
Pân’ aici a fost frumos,
Însă toate au un rost.
Dacă porcu ne conduce,
Chiar de-şi face semnul crucii,
Toţi ca unul vom trăi
Până de Craciun şi-o zi …
Şi dacă într-o bună zi
Nu vei mai fi,
Alături nu vei fi …
Îl voi ruga atunci pe Dumnezeu
Să te mai lase jos,
Încă o veşnicie doar,
Îl voi ruga frumos.
Iar mie? Eu nu vreau nimic!
În plus nici o secunda,
O veşnicie te-aş privi de sus –
Atâta mi-e de-ajuns.
“Vai, iubitule, uite cum ninge,
Uite cum totul se-mbracă în alb
Şi fulgul acesta în palmă se stinge!
Săracul, poate că plânge?”
“Nu plânge, că-i bine şi cald.”
“Uite, iubitule, un piţigoi!
În noapte, săracul, şi-o fi pierdut pomul.
Cu-atâta jale se uită la noi
Ţopăie, cântă: un’-doi, unu-doi!”
“De unde? Face gimnastică omul”
“Dar uite caţelu-n zăpadă micuţ!
Latră şi muşcă troienele moi
Poate ii foame! Iubite, te uiti?
Of, iară eşti singur deşi suntem doi!”
“Alege: pe tine, pe el sau vă pup pe-amândoi?”
S-a îndrăgostit pădurea,
Crengile îşi răsfirară,
Un păiengeniş de frunze
Şi-a ţesut din primăvară.
S-a făcut atât de deasă,
Că furtuna agitată
Liniştită se aşează,
Ca o lebădă pe apă.
Un spectacol al culorii,
Un mister neînţeles:
Cine i-a pictat pe frunte
Cerului pistruii verzi ?!
E de vină tot pădurea
Ce sărută noaptea cerul,
El, albastru o cuprinde
Verde despletindu-i părul …
Iar ceasul bate ora,
Un ceas cu ace strâmbe.
Sau poate-s două gene
În ochii mei de-o vreme ?
Le şterg cu podul palmei,
Dar le-am strâmbat mai tare
Şi am săpat şi-o rană
În ora ce mă doare.
Grăbit, am stins lumina,
Să nu-l mai văd şi, poate,
Fără lumină, ceasul
Nu va mai şti a bate.
Dar, văd că iar apar
În întuneric pete;
Sunt acele albite
În ceasul pe perete.
Oare câte lucruri pot încăpea într-o palmă ?… Un bob ? Câteva picături de ploaie ? O felie de pâine ? … Sau altă palmă ?
Palma ta …
Marea s-a-necat în tine,
Cerul l-ai păşit subţire,
Ai cuprins stelele-n palmă
Şi le legeni să adoarmă.
Dreapta soarele răsare,
Stânga-l duce la culcare,
Vântul, sforăind, adoarme
Învelit în podul palmei.
Între degete, de-un nor,
Pregătindu-se de somn,
Visele-şi agaţă Ene,
Ghemuindu-se sub gene.
Şi sfidând tot înţelesul,
Strângi în palme universul,
Şi cu el uşor cobori
Şi în palma mea adormi !
Ei si după ce am facut un pic de cunoștință și lucrurile au început să fie mai clare, în sens de scop, cauză, efect (sau orice altă ordine doriți), o să trecem efectiv la treaba, cum s-ar spune, ne bagăm mâinile în aluat!
Eu întotdeanu mă pun în locul cuiva, într-o situaţie anumită. Îmi închipui tot felul de scenarii: “Ce-aş face dacă … “. Următoarea poezie este despre ce nu voi reuşit niciodată să fiu:
De-aș fi …
Aş vrea să fiu un val
Ce-aduce bărci spre maluri
Când, obosiţi, vâslaşii
Nu cred în idealuri.
Un vers aş vrea să fiu
Să pot rima cu dorul
Măicuţei, ce-şi așteaptă
În prag, de ani, feciorul.
Un zâmbet vreau să fiu
S-alung tristeţi mărunte
Să mă iubească toţi
Şi toţi să mă sărute.
De-aş fi putut să zbor
Să pot schimba destine
L-aş invita să zboare
Pe Dumnezeu cu mine …
