… în versuri …

In primul rând vă zic tuturor bine aţi venit !!! Încă habar n-am la ce vă invit sau ce o să vedeţi, am zis să-mi fac şi eu un blog că cică dă bine la public. Dacă e să vorbim serios, am tot primit “ameninţări” de genu: “Eu zic să publici undeva rimele tale … “. Deci, după cum v-aţi dat bine seama (se vede şi din adresa), blogul va fi cu şi despre poezie. Şi nu pentru a-mi etala talentul meu neînsemnat în a lega câteva cuvinte ca să iasă o rimuţă. Deci, să fie clar de la bun început – nu percep asta ca “ce jmecher băiat are mămica”. Fiecare vizitator este în drept (rugat chiar) să contribuie, să critice, să râdă, să plângă (numai dacă e cazul), să facă ce vrea – democraţie fraţilor !!!

Acum ar trebui să vin cu o întreagă enciclopedie de definiţii proprii a componentelor universului liric, de genul: “Poezia e tomografia existenţială”, “Rima e ca şi căderea picăturilor de ploaie – când mai deasă sau mai rară, când haotică sau clară” … Nu o să fac chestia asta ! Nu mă dau eu rotund şi vajnic !!! Sunt destui care au descris tot procesul de concepere a unei poezii de la A la Z şi prin aceasta îmi arăt recunoştinţa şi respectul faţă de creaţia lor.

Dar ajunge cu vorbele şi să trecem la ceva mai consistent. Şi cum e duminică şi lenea-i mare, o să postez ultima mea poezioara (principiul LIFO):

Sunt oricine

Sunt spectatorul care nu are voie să bată din palme.
Sunt zăpada cea mai apropiată de soare, dar care nu se topeşte niciodată.
Sunt apa care ia forma pământului.
Sunt gândul care ajunge primul dar aşteaptă la uşă.
Sunt gazda care îşi ascultă colindul.
Sunt vulturul de pe vârful firului de iarbă.
Sunt poezia fără vocale cântată atât de frumos.
Sunt oricine, chiar dacă oricine înseamnă doar eu.