… în versuri …

E pură.
Chiar dacă îi circulă prin vene tutunul ca ploaia prin canalizările bucureștiului.
N-ai auzit-o niciodată tușind și are voce de înger.
Înger din ăla pe care dacă-l vezi, îți faci cruce și încerci să-ți stăpânești erecția.
Are așa un fel de a nu fi, un fel de ”caută-mă, fraiere”.
Și o cauți holbându-te la ea cu ochi de bufniță-n travaliu și nu o găsești.
(Din pură rătăcire.)
Iar atunci când o găsești sau crezi că ai găsit-o, îi transferi calorii.
Simți cum ți se scurge seva în ea, prin piele, prin aer, prin pământ, chiar și suflteul își face bagajele.
Te muți pe bucăți.
Apoi își închide porțile și începe interogatoriul, tortura și rearanjarea.
Îi place să facă puzzle-uri și nu citește niciodată instrucțiunile. Îndeasă bucățile până iese ce culoare vrea.
(Din pură încăpățânare.)
Alb sau negru, pe tine te doare-n sur. Deja nu mai ai treabă nici cu ea, nici cu tine.
Nu mai ai nimic. Nici glas. Deschizi gura și de acolo ies alge. Te gândești ce specie marină ești.
Mai ai o datorie, datoria de a nu muri prostește.
(Din pură obligație.)
Ar merge un vin fiert, îți spui și bei, însetat, apă dizolvată-n clor. Îți aprinzi o țigară.
”Ce mișto e să fii sur și să te doara-n culori de tine.”
După un timp se deschid iarăși porțile și îți transferă înapoi totul prin scrisori cârpite.
Citești și vezi cum îți cresc mâinile din urechi, urechile din tălpi, la subsuori ai ochii, vertebrele sunt intestine, stomacul îți învelește capul, simți bătăile inimii în scaun.
În sfârșit te doare-n inimă.
Te uiți în oglindă și încerci să-ți stăpânești erecția.
Ești pur.
(Din pură coincidență.)

PS: ”Mai caută-mă, fraiere.”