Ți-am găsit în sfârșit talpa piciorului.
Era mereu lângă mine,
Un pic în urmă,
Un pic în loc de urmă.
Nu știu de ce, dar o căutam prin ceruri
Sperând că norii sunt urmele tale.
Credeam că o să fie ceva deosebit,
Ceva de care să-mi fie frică.
O talpă ca oricare altă talpă.
Mărimea 37, 5 degete, cel mic puțin strâmb,
Cel mare puțin prea mare,
Mirosind a pământ și a iarbă.
Am rupt un fir, l-am înfipt între gânduri
Și m-am întins într-un loc gol în formă de ce-ar fi putut să fie.
Priveam norii. Era mai mișto dacă miroseam a nori.
Ce să fac eu cu atâta pământ pe mine?
Archive for February 22, 2015
7
Bună, sunt Andreea. Așa, și? Am eu ceva deosebit sau ești cu toată lumea așa? Numai cu femeile care ma ridică de jos. Dacă vrei, pot să te las în pace. Unul din noi tot o s-o facă într-un final. Ești cam cretin. Tu jignești toți bărbații sau numai pe cei care îți plac? Eu doar spun ce gândesc. Ești virgină? Mai ești și romantic. Numai cu virginele. Deci? Nu știu de ce îți răspund, dar nu sunt. Ar trebui să verific asta. Haha, cum? Crezi că mărimea contează? Ești funny. Am o listă pe care mereu o citesc înainte de somn, un fel de tatăl nostru, și e cu nume de tipe care au spus că sunt funny, dar s-au înșelat. Ultimul e Andreea, if you know what I mean? Parcă ești bunicul meu. A murit? Da. Ah, este un erou, îl și urăsc pentru asta. Bunica ne spunea că se ruga înainte de culcare, deși nu a fost niciodată la biserică, if you know what I mean? O! avem clasă, suntem ironică. Îți place să citești? Îmi place să cad. Kant spunea: “Melancolia îi face pe unii oameni să fie indiferenți la ce gândesc alții.” Când întâlnesc femei pasionate de Kant. îmi închipui cum și-o scutură când merg la baie. Asta a fost prea deplasată. Kritik der reinen Vernuft e prea deplasată și e de pus la budă, ca și toate cărțile care nu oferă soluții. De aia nu citesc eu, domnule. Nu-mi mai spune domnule. Era un compliment, îți stă mai bine bărbat. Mi-e milă de tine. Mi-e foame. Ce te doare? Lasă pansamentele și mai bine întreabă-mă de ce încă nu te-ai cărat? De ce încă nu m-am cărat? Pentru că ești singură, pentru că faci o cafea demențială și nu știe nimeni, pentru că mă crezi un ratat care nu o să plece dimineața până termini tu cafeaua, și pentru că suntem la tine acasă. Nu beau cafea. Nici eu. Cu ce te ocupi? Mă tem de femei. Și de mine? De tine nu, tu citești Kant. Și când nu te temi de femei, ce faci? Le scriu poezii și alte rahaturi, după care se tem ele de mine. Încearcă-mă. După asta ar trebui să ne despărțim, Andreea. E ok, sunt bărbat. Haha, atunci, hai să o compunem împreună. Spune-mi un cuvaând la care crezi că încă nu m-am gândit de când ne-am întâlnit. Plictisitoare? Pari de jos plictisitoare / Nu știi să te miști deloc … Gata, oprește-te! Ești dus. Asta îmi spune toată lumea care mă caută. Eu nu te caut, eu te găsesc. Mai bine ai găsi un taxi și m-ai trimite acasă. O să scrii ceva despre noi? Numai dacă nu mă îmbăt să te uit …
O sticlă goală, o mașină de scris, un coș plin cu hârtii conținând o singură frază:
”Mă strânse în brațe în timp ce încercam să mă ridic de jos după ce picasem din brațele alteia …”
... în versuri ... 