Ți-am găsit în sfârșit talpa piciorului.
Era mereu lângă mine,
Un pic în urmă,
Un pic în loc de urmă.
Nu știu de ce, dar o căutam prin ceruri
Sperând că norii sunt urmele tale.
Credeam că o să fie ceva deosebit,
Ceva de care să-mi fie frică.
O talpă ca oricare altă talpă.
Mărimea 37, 5 degete, cel mic puțin strâmb,
Cel mare puțin prea mare,
Mirosind a pământ și a iarbă.
Am rupt un fir, l-am înfipt între gânduri
Și m-am întins într-un loc gol în formă de ce-ar fi putut să fie.
Priveam norii. Era mai mișto dacă miroseam a nori.
Ce să fac eu cu atâta pământ pe mine?
Comments
... în versuri ... 
cresc iarba sau cresc iar , ba!!!!!:)
nu stiam ca poetii (in special cei romantici )folosesc si cuvinte ,,misto” cand se vorbeste despre dragoste!!!:)
tocmai vroiam sa fac un efort social in atrage atentia uniunii scriitorilor ca -n tara se gasesc foarte multe nestemate nedescoperite inca,(de, romanul e nascut poet)si care dupa parerea mea ar merita o atentie cuvenita…infiintati si voi , un vers ,,off”!:)
cat despre pamant?!… trebuie cultivat! 🙂
Da, Romania nu duce lipsa de talente 🙂 … Auzi, Laura, da nu ai si tu vreun blog pe unde iti scrii “off”-urile? 🙂
Radu,sincer, nu.By the way, te rog iarta-mi nesabuinta !
Stai ca nu era cu repros 🙂 … Ma gandeam ca poate ai si tu ceva pe undeva si mi-ar palcea sa citesc si eu …
(eu)recit .,,poezii din care sa pleci si-n care sa vii”..de altfel daca reusiti sa puneti ceva la cale, ma ofer sa va dau vocea!;).
Pentru voce ar trebui o mostra 🙂
da, sunt de acord 😉