În fiecare dimineaţă
Chiar dacă plouă cearcăne pe faţă
S-alin durerea din genunchi alerg
Cu două pete roşii de pe piept.
Şi aducerile-aminte
Mă fac s-alerg cu spatele-nainte
Şi când la capătul erorii mă opresc răpus
Mă-ntorc şi-alerg în sens opus.
Aveam un gând aseară
Să mă trezesc alt om,
Dar gândul se-nmulţise
Şi nu aveam nici somn.
Ciudată pare perna
Şi eu cu ea de-asemeni,
Când ei îi cade părul,
Iar mie îmi cad pene.
Când vânăt cerul udă
Pământul ne-ncetat
Priveşte sus şi strigă
“Hristos a înviat !”
Când nu mai ai putere
Şi luneci spre păcat
Priveşte sus şi strigă
“Hristos a înviat !”
Când mâinile de muncă
Sunt greu de ridicat
Priveşte sus şi strigă
“Hristos a înviat !”
Cănd nu mai vin copiii
Şi singur stai în prag
Priveşte sus şi strigă
“Hristos a înviat !”
Când ai ajuns cu bine
Din munte la iernat
Priveşte sus şi strigă
“Hristos a înviat !”
Când lupţi pentru dreptate
Şi cazi, căci eşti soldat
Priveşte sus şi strigă
“Hristos a înviat !”
Când căutând lumină
În beznă ai intrat
Priveşte sus şi strigă
“Hristos a înviat !”
Când muguru-nverzeşte
Bătrânul tău toiag,
În roua dimineţii
De care-i rezemat.
Sau chiar dacă pica-va
Jos mugurul uscat,
Priveşte sus şi strigă
“Hristos a înviat !”
Când nu mai ai strigare
Şi nu mai poti vedea,
Iar capul îţi atârnă
Mai jos decât putea.
Fii vesel, râzi, zâmbeşte
Ai sufletul curat,
Câci astăzi pentru tine
“Hristos a înviat !!!”
Prima încercare cu motiv popular.
Hai, iu-iu şi iar iu-iu
Vino mamă să-ţi vezi puiu’,
Vino să mă iei în braţe,
Leagă-mă cu zece aţe.
Una-i dorul de pământ,
Alta-i graiul nostru sfânt.
Cu a treia strângi ogorul,
Cu a patra legi izvorul.
În a cincea vatra casei
Şi pădurile cu-a şasea.
În a şaptea pune-mi focul
Ca să-mi ardă nenorocul.
În a opta vreau pacatul
Leaga-l şi pe necuratul.
Cu a noua – fapte bune
Câte le-am facut pe lume.
Ultima-i ziua de mâine
Leag-o mamă, leag-o bine
Şi din toate fă un nod
Asta-i mamă ce te rog.
Să nu mă mai pot desface
Până aţele s-or coace
Şi-or cădea ca frunzele
Să le calce iernile.
Gândul – e ultimul care ne părăsește …
Mă dezbrac leneș de gânduri,
Le înșir ușor
Pe sfori
Din șuvițe alb-albastre,
Ce îmi lasă capul gol
Și dor …
Urmăresc cum cad pe rând,
Spintecând văzduhul,
Desenează ceva sfânt,
Dar nu văd, căci între timp,
A venit amurgul …
Îmi pun ochelari de lună
Și m-apropii cătinel;
De sus mă privește Duhul,
Să nu deranjez văzduhul
Și sfințenia din el.
Deslușesc cu greu pictura.
Parcă-i noapte, parcă-i zi.
Nu-nțeleg, cum de-ncăpură
Zile, nopți, ce mi le fură
Gândul, ce mă părăsi …
Mă îmbrac rapid în rânduri,
Înșirate-n zbor
Pe coli,
Din ce-a mai rămas din gândul,
Ce-mi ținea aprins avântul
Să nu mor …
Cateodata atat de mult vrei ca cineva sa fie la fel ca tine,
sa rada la aceleasi glume,
sa cante aceleasi melodii,
sa taca cu aceleasi sunete,
dar nu!
Dumnezeu ne-a creat dupa chipul si asemanarea Sa ?!
Avem aceeasi ochi, dar fiecare isi vede doar de gradina sa.
Avem aceleasi buze, dar care mimeaza la fiecare zambet un alt Picasso.
Putem gandi, dar ce folos,
cand gandul ni-i atat pacatos.
Poate ca suntem (inca) un proiect esuat in cosul de gunoi al cerului ?
Cand o sa ne mai regandeasca, sper sa ne dea aripi, aceleasi aripi.
Macar sa putem zbura la fel!
Cărăruie şerpuindă,
Ce dispari în depărtare,
Laşi în urmă amintirea,
Ce mă bucură şi doare.
De piciorul stâng mă leagă
Capătul pornind din mare,
Orb piciorul drept visează
Capătul ascuns de zare …
Iar ceasul bate ora,
Un ceas cu ace strâmbe.
Sau poate-s două gene
În ochii mei de-o vreme ?
Le şterg cu podul palmei,
Dar le-am strâmbat mai tare
Şi am săpat şi-o rană
În ora ce mă doare.
Grăbit, am stins lumina,
Să nu-l mai văd şi, poate,
Fără lumină, ceasul
Nu va mai şti a bate.
Dar, văd că iar apar
În întuneric pete;
Sunt acele albite
În ceasul pe perete.
Ei si după ce am facut un pic de cunoștință și lucrurile au început să fie mai clare, în sens de scop, cauză, efect (sau orice altă ordine doriți), o să trecem efectiv la treaba, cum s-ar spune, ne bagăm mâinile în aluat!
Eu întotdeanu mă pun în locul cuiva, într-o situaţie anumită. Îmi închipui tot felul de scenarii: “Ce-aş face dacă … “. Următoarea poezie este despre ce nu voi reuşit niciodată să fiu:
De-aș fi …
Aş vrea să fiu un val
Ce-aduce bărci spre maluri
Când, obosiţi, vâslaşii
Nu cred în idealuri.
Un vers aş vrea să fiu
Să pot rima cu dorul
Măicuţei, ce-şi așteaptă
În prag, de ani, feciorul.
Un zâmbet vreau să fiu
S-alung tristeţi mărunte
Să mă iubească toţi
Şi toţi să mă sărute.
De-aş fi putut să zbor
Să pot schimba destine
L-aş invita să zboare
Pe Dumnezeu cu mine …
... în versuri ... 