Ploaia ta orbeşte-mi toarnă
În priviri un pic de toamnă
Şi-mi dezleagă mânile de cer.
Ziua ta cu-atâta vrajă,
Peste noaptea mea de strajă,
Gălbeneşte gânduri fără fier.
Apa-ţi tremură pe gene
Rătăcindu-se în vreme,
Tu de-atâta ploaie nu te miri?
Istovită, mâna strânsă
Zgârâie pământul! Însă,
Înverzeşte toamna în priviri!
Adio! Prea târziu îţi spun. Sau nu?
Palid vocea cui coboară-n vale?
Din ecouri: Eu şi Tu!
Ochii i-am uitat închişi. Să fug?
Iarăşi felul tău mă lasă moale
Şi genunchii mi se scurg.
Mi-ai lovit cu vise clipa,
Dar tresare-n aer zborul! … Oare
Ţi s-a desfăcut aripa?
Doi licurici dormind sub lampă
S-au învelit cu foaia albă.
Tresare brusc, roşind se scuză,
Pe canapea o buburuză.
O muscă speriată tare
Îşi caută prin geam salvare.
Golindu-mi floarea o albină
Îşi face loc în alta plină.
Îgrijorat un greier mare
Bate covorul sub picioare,
Pe clanța fără deviere
Păianjenul nimic nu cere.
Atât de liniştită-i seara,
Aud cum se răceşte ceara.
Pe gene mă apasă lentă
O noapte neechivalentă.
Vrei să laşi în urmă totul,
Plângi în sticlă, cauţi dopul,
Stai în cap să-ţi vezi statura,
Fericită ţi-e dantura!
Oboseşti în timp ce fluieri,
Din născare uiţi să numeri,
Ocupat să lauzi oful
S-a semnat pe fund pantoful.
În noroiul de pe stradă
Mergi corect, ca la paradă!
Nasul lung, cu toţi amabil,
Nevăzut, imponderabil.
Încălzindu-ţi pumnul gura
Îşi împrăştie măsura,
Când ţi-ai înşelat plăcerea
Îţi închipui trist averea!
Fabulos, înfipt în mediu,
Pleci la muncă în concediu,
Cu picioarele călcate
Dai şi dragostea în rate.
Ascultă-mi inima cum bate
Între minciună şi păcate,
În ritmul fostelor priviri,
Nepăsătoare potriviri!
În pieptul mic bătaia largă
Nu mai încape-n mine, parcă,
Atât de rar o văd crescând
Printre orice, oricum, oricând!
S-a rupt din lanţul îndoielii
Să lase neclintirea pielii,
S-a scuturat de prăbuşiri
Schimbând tăcerea-n răguşiri.
Nu trece nici o clipă fără
Să-i simt cutremurul în ţărnă,
Atât de rar o văd crescând
Printre orice, oricum, oricând!
Mă tem să stau, mă tem să merg
Să nu îngrop cărarea,
Dar, creşte-n umeri muntele întreg
Iar în privire marea.
Mă lupt în cel mai neted anotimp
Dar m-au lăsat ostaşii,
Un zâmbet mi-a rămas în pumni şi simt
Cum lunecă toţi laşii!
Un pas mai strâmb, ce tremură lovit
Şi nu mai vrea să creadă
De-atâta rugăciune gârbovit
În pleavă se dezmiardă.
Un ultim pas m-aruncă-n sus şi zbor.
Oare de ce şi unde?
“De sus vezi urmele şi drumu-i mai uşor!”
Cărarea îmi răspunde.
Ce tainic cade lumina
Cuvântului de vizavi,
În noapte îşi caută cina
Mă-ntreb oare ce va servi?
O virgulă coaptă prea bine,
Antetul pe gânduri încins,
Trei puncte de ieri pentru mâine
Sau poate o voce-n cuprins?
Să-ţi cânt de dragoste, încet,
Să nu trezesc, de ieri, motivul;
De scriu din nou, de mă repet,
Ascunde-mi noaptea negativul!
Să te sărut flămând şi prost
Ca pe-un hoinar o ploaie caldă.
Voi creşte-n palme adăpost
Şi-apoi îţi voi cădea sub talpă!
Oricât de des nu te-aş uita
Să fii acolo unde duc
Şi umbra, şi cărarea mea …
Regina unui cuib de cuc!
Dar când nu voi putea să vin
Sau nu voi şti a mă întoarce
De-atâta gol în părul plin …
Te rog, să nu mă laşi în pace!
Eu, cel mai vrednic de nimic,
Cel mai comod între pierzanii,
Un nenăscut ce n-a murit …
Tot mai încet îţi cânt cu anii!
O floare de mătrăgună
Pe lună
Cuprinde tot universul
Şi versul
Când sună
Toracic neînţelesul.
Citeşte răvaşe uitate
În carte,
Desface tăcută mărgele
Din stele.
Departe
Trandafirul se face inele.
În ultima răsuflare
Ce doare
A şters tot ce-a spus şi n-a spus
Îndeajuns …
Spre soare
Prin lună priveşte o floare.
Un gând tot aştept să apară,
I-am scris pe iarbă o vară;
Răspunsul – o frunză pe faţă
În fiece dimineaţă.
Păcat, vor rămâne la mine!
N-o să-nţeleagă oricine
Cum salba din frunze pe-o aţă
Mă chinuie şi mă răsfaţă!
Sau poate e doar un capriciu
Ce vrea să ajungă un viciu?
Exact cum o notă falsată
E artă când e strigată!
Aştept cu viteza minciunii
Din orice parte a lumii
Să-mi scrie pe zale-un tomnatic
Gând, învelit în jăratic!
