Codrule cu frunză deasă
Să mă duci pe crengi acasă,
Unde are capăt dorul,
Rădăcina-mi prinde zborul.
Să mă ia de subțiori
Doinele de sărbători,
Să mă țină la fereastră
Zâmbetul de dimineață.
Și-i atât de multă viață
I se face morții greață
Și umblă, și amețește
De te miri cum mai trăiește!
Te-am văzut de-atâtea ori
Erai soare printre nori
Erai soarele-răsare
Peste clipa ce dispare
Raza blândă de la care
Un izvor se face mare
Poate norul erai tu?
O, nu!
Miroseai a flori de vară,
Aveai gust de primăvară,
Toamna nu zboară cocorii,
Se trezesc din somn şi zorii,
Roua înfloreşte floarea,
Valul s-a făcut cât marea,
Poate din cauza ta ?
O, da!
Semănai în palmă frunze
Ca să-mi ningă fulgi pe buze
Ţurţurii ating pământul
Viscolul întrece vântul
Curcubeul alb răsare
Gheaţa lunecă pe soare
Poate iarnă erai tu ?
O, nu!
Şi te văd, aud, te simt
Vei veni c-un anotimp
Oare te voi aştepta ?
O, da!
O, da!
O, da!
O viață-am vrut să te privesc
Orbit de fericire
Și chiar credeam că te iubesc
Cum nu iubește nimeni.
Am vrut să te iubesc corect,
Dar prea fierbinți și tineri,
Topeam ghețarii imperfecți
La poluri diferite.
Și s-au întors toate pe dos,
Tu n-ai mai fost aceeași,
O ursitoare fără rost
Ghicită strâmb! Femeie …
Pe un scaun cu spetează
Un student, adânc oftează:
“Deci, şi după cum spuneam
Tre’ să mai învăţ un an:
Se transformă din ce oare
Funcţia cu gradul mare
Într-un grafic ciudăţel
Şi matricea lângă el?
Sau de unde vine faza
Nu-şi cunoaste cercul raza
Dar, lungimea-şi impărţi
Foarte simplu, la doi pi?
Mai departe-i şi mai straşnic,
Cică într-un fir elastic
Când îl tragi în jos spre tine
Care-i forţa de revine?
Scarpin unghia cu capul,
Înainte merg ca racul,
Îmi transpiră vitejia,
Neuronii pier cu mia.
Curg pahare de motive –
Fă-le carţilor colive –
Strâng din dinţi, deschid o carte
Biblioteca n-are gratii! “
În poiana Fără iarbă
S-a pornit o mare zarvă,
La Taverna cu furnici
Face nuntă un arici.
Iar vulpoiul coafor
Şi bondarul croitor
Se gândesc cum să-l îmbrace
Pe arici la patru ace?
Mă trezesc din insomnie,
Genele privesc în ochi,
Mă imploră ca de mâine
Zilele să fie zile,
Nopţile să fie nopţi.
Aud bocănit în tâmple,
Cască visele-n perciuni,
Le poftesc rapid să intre
Altfel, iar o să se schimbe
Din frumoase-n urâciuni.
Însorita noapte trece,
Mă întreb ce va urma?
După dimineaţa rece,
Dacă Luna se trezeşte,
Ziua îmi va lumina!
Cu aer îşi umple plămânii odaia
Am soarele-n vene sau poate e ploaia,
Sau poate îmi curge prin vene nisipul,
Sau poate că timpul?
Oricum nu contează, am palmele strânse,
În barca de vise dau leneş din vâsle,
Am soarele-n barcă sau poate că plouă,
Sau poate nisipul se scurge prin rouă ?
Stă singură barca-n deşertul târziu
Sau poate e marea? Nici nu mai ştiu …
Tac sau mai bine (ce?) mă uit pe geam cum se bucură
musculiţele de unica lor zi de viaţă. Am avea ce învăţa de la
ele! Câtă dreptate avea domnul în alb când nu a vorbit, când
s-a uitat cu atâta gingăşie la venele afone: linişteşte-te! Mai trec coridoare de vorbe. Mă uit în fiecare cameră şi te văd numai copii xD piratate. Ipocrită vreme. Dezgustătoare aroma cârciumelor – baloane de fum de ţigară, aburi de bere şi pulpe de femei dezosate. Ştiu unde eşti. Dar la ce bun? Paşesc atent printre gropile din asfalt – exact mărimea tocurilor tale enorme. Îţi plăcea să fiu macaragiul care te dădea jos de pe ele: cum adică să merg desculţă?
Mă mai uit din când în când la un album foto – văd o gentuţă cu baterii şi un vibrator cu burtă!
Va urma …
Şi dacă tot ieri s-au împlinit 20 de ani de la marele eveniment …
Două maluri apa sapă,
Macină din vremi pământul
Desparţind câmpia lată
De un vârf desculţ de munte.
Apa ce-oglindea odată
Fraţi ţinându-se de mână
Umbra-n ea odrasle fată,
Rudelor de altădată.
Şi-a schimbat în timp culoarea;
N-are capăt, n-are peşti.
Galbenă este de ceara
Chinurilor nelumeşti.
Mulţi voinici trecutu-te-au
Când pe-un mal, rasunător,
Se-auzeau plângând chemându-şi
Mamele copiii lor.
Dar veni-va acea vreme
Când din valurile moi
Se va înălţa spre soare
Raza Podului de Flori.
Toate tind către extreme, pe aceeaşi direcţie în sensuri opuse, răsfirându-se. Orice punct are opusul lui, în cealalta parte.
Suntem plămădiţi din bine şi rău,
din apă şi foc,
din zile şi nopţi,
din râs şi din lacrimi,
c-o aripă ruptă şi alta zburând
şi viaţa întreagă muncim transpirând
să facem din pene ce cad obosite
noi zboruri cu aripi nepotrivite.
... în versuri ... 