Cateodata atat de mult vrei ca cineva sa fie la fel ca tine,
sa rada la aceleasi glume,
sa cante aceleasi melodii,
sa taca cu aceleasi sunete,
dar nu!
Dumnezeu ne-a creat dupa chipul si asemanarea Sa ?!
Avem aceeasi ochi, dar fiecare isi vede doar de gradina sa.
Avem aceleasi buze, dar care mimeaza la fiecare zambet un alt Picasso.
Putem gandi, dar ce folos,
cand gandul ni-i atat pacatos.
Poate ca suntem (inca) un proiect esuat in cosul de gunoi al cerului ?
Cand o sa ne mai regandeasca, sper sa ne dea aripi, aceleasi aripi.
Macar sa putem zbura la fel!
0
Nu plânge, iubito, cu lacrimi de fier,
Asupra nălucii ce urcă spre cer.
Nu plânge, iubito, cu lacrimi de foc,
De cioara ce duce năluca în cioc.
Nu plânge, iubito, cu lacrimi uşoare,
Asupra săgeţii ce spintecă cioare.
Nu plânge, iubito, cu lacrimi uscate,
De-arcaşii cu sânge de cioară pe spate.
Ci râde, iubito, cu lacrimi de flori,
De cei ce învaţă a râde şi mor …
Suntem ca două păsări,
Care sărută zarea,
Cu aripi obosite,
Ce desenează marea.
Suntem ca doi copii,
Care cuminţi privesc,
Cu ochii buni şi limpezi
Părinţii cum îi cresc.
Suntem ca două gânduri,
Ce zboară lin prin nori,
Visând la universuri
Scăldate în culori.
Suntem ca două versuri
Din poezia vieţii
Ce poartă rima sorţii
De care mor poeţii.
Suntem ceea ce suntem,
Suntem precum destinul,
Suntem ca două raze,
Suntem ca două chinuri …
O poezie în care nu mi-am folosit deloc imaginaţia …
“Şi de ce mă doare capul ?”
Se întreabă trist săracul,
“Nu am bani, deci n-am probleme
Nu tânjesc după avere.
La dejun, la prânz, la cină
Am doar apă cu slănină,
Iar în frigider umflate
Nişte poze cu bucate.
Şi adorm pe întuneric
Căci nu am curent electric.
Poate că nu dorm deajuns ?”
Sigur, ăsta da răspuns !
“Merg pe jos pan’ unde-mi trebu’
Ud şi motivat de geruri.
Datorii cât duce trenu’
Ce îmi încreţeşte tenu’.
Mă întreb de unde dracu’
Pe mine să mă doară capu’ ?!”
Oare cine i-o fi spus:
Lipsa banilor – e-un plus ?!
Şi una pentru generaţia mai mică. Nu că aş fi departe de ea, dar totuşi …
Uite vine Moș Martin
Legănat și tace.
Zice c-a picat din pin,
Nasu-i plin de ace.
Și se vaietă, sărmanul,
Căci stătea pe-o creangă,
Care cică s-o fi rupt,
Când ii lumea dragă.
Lasă că știm noi răspunsul,
Ce mai ghicitoare!
Când se simte bine ursul?
Nu când fură miere oare?
Acea zi în care eu,
Dacă va vrea Dumnezeu,
Întâlni-voi dragostea
Doamne, cât de tare-aș vrea.
Să pot spune “Te iubesc!”,
Să pot spune “Te doresc!
Am să fiu Soarele tău,
Precum tu Pământul meu
Ești al vieții mele sens,
Te iubesc, iubesc imens!”
Astea-s vorbe de nebun !!!
Totuși, una vreau să spun …
Dragostea – euforie,
Dragostea e nebunie.
Asta-i tot ce îmi doresc,
Doamne, vreau să-nebunesc ! …
Ce zi frumoasă!
Aş vrea să fiu străin de casă,
De tot ce-mi lasă fruntea creaţă,
Să mă cuprindă razele de soare
Prin roua firelor de iarbă deasă – un şir haotic de mărgăritare,
copil născut din dragostea pământului cu ceaţa,
podoaba dimineţii, ce astăzi mi-e mireasă.
Ce zi frumoasă!
La fel ca tine de frumoasă …
Tu, adiere dulce,
Esti adevăr şi esti minciună.
Mă mir cum de ai chip şi eşti făptură.
Ce zi frumoasă!
Îmi plimbă gândul clipele ce or să vină
Şi Luna, ah Luna ! Cu tot cu Stele la un loc,
Cu tot cu Soare, da! cu tot !
Sunt mai frumoase, parcă, când îţi luminează chipul
O, nu! Tu nu ai nici o vină …
De vină sunt doar eu
Şi chipul tău,
Şi o fereastră,
Şi-această zi frumoasă …
Cărăruie şerpuindă,
Ce dispari în depărtare,
Laşi în urmă amintirea,
Ce mă bucură şi doare.
De piciorul stâng mă leagă
Capătul pornind din mare,
Orb piciorul drept visează
Capătul ascuns de zare …
Azi te-am alungat în rânduri
Îngrădite-n patru scânduri,
Îngropate-adânc în mări,
Ferecate-n patru zări.
Am spălat și haina, care
Te-a cuprins atât de tare
Și am șters din ochi plăcerea,
Când îmi innorai vederea.
Și auzu-n seri confuze
L-am găsit la tine-n buze.
M-am certat cu gândul, care
Tot la tine vrea să zboare.
Numai la tine mi-i gândul, numai la tine, Primăvară!
Primăvara vine,
Albinuţe pline,
Seri mirositoare
Şi livezi în floare.
Vara vine caldă
Ca o pâine albă,
Curcubeu răsare
Din două izvoare.
Toamna vine multă,
Doinele ascultă,
Stoluri mari de frunză
Vântul le amuză.
Iarna va cuprinde
Ce-a fost înainte
Şi dospeşte iară
Altă primăvară.
... în versuri ... 