… în versuri …

O rană își linge obrajii de sare,
Pe-un umăr uscat înflorește o floare,
Doar în pustiu mai găsești marinari,
Peștele-ascunde momeala-n pescari.

E drept, e nedrept, prea comod, incomod,
Să mori peste tot, să trăiești la un loc,
E-atât de nebun și atât de amar,
E atâta sărut și niciun altar.

O mână de frunză întinsă spre toamnă,
Mai caută-n țărnă genunchii o mamă,
Vorbește-n pahare băute demult
O sticlă cu urme de palme pe nud.

E valsul de seară, e ultimul vals,
Și numai tăcerea dansează în glas.
Cu pasul de ceară, cu aripi de foc,
Va curge cărărea în stare de șoc.

Ești singur, plutești, nu ți-e frică de ani,
Pe-un vas ruginit fără de șobolani.
Ce mică e lumea în ochii tăi mari!
E atâta pustiu și nu-s marinari …