”Știi să numeri?
De ce dai din umeri?
Nu-mi spune că iar încerci să zbori?
M-ai făcut să râd de-atâtea ori.
Încetează.
Aprinde-ți privirea. Stai jos și fumează.
Ochii nu ți-i ridică
Nici fumul de arsă aripă?
Nu înțeleg, de ce, atunci,
În goluri întruna te-arunci?
Toată viața o are-ngrădită cu cretă
Și nici nu regretă.
Te-aș pune-n abecedar, nu alta,
Litera B: ”Bățul și Balta”
Mai știi de câte ori ai căzut?
Sau poate tu zbori într-un fel nevăzut?
Nici să vorbești, nici să numeri.
De ce dai din umeri?”
”De m-aș fi putut desprinde
De pământ nu doar în minte,
Ar fi unicul meu zbor
Deasupra mea, deasupra tuturor.
Să las rădăcinile în cretă
Și pe cel ce nu regretă.
Pasul meu numai pământ
Poa’ să meargă și-n mormânt.
Eu vreau unicul meu zbor să-l număr,
Dar tăcerile din fiecare umăr …”
... în versuri ... 