… în versuri …

– Cică-a fost un cutremur. Ai auzit?
Exact când eram pregătit
Să mă duc la culcare.
– A fost mare-mare?
– Când căscam și eu liniștit,
O ditamai muscă speriată-am înghițit.
Dau să mă țin de perete …
– Simt ele ceva, lua-le-ar naiba de insecte!
– Ziceam de perete, nu mai era.
Ce belea!
Deși, ar fi trebuit să fie, probabil,
Unde dădusem anul trecut cu lavabil.
Geamul era indecis
Dacă era deschis sau închis,
Se hotărâse într-un final
Să se facă oval.
Becul îmi dădea din cap a supărare
Să-i dau ceva de mâncare.
– Da’ ce-i pisică sau câine?
– Și mi-a venit așa un dor de ziua de mâine!
Și dăi cu speriatu’,
Strigatu’,
Din mâini datu’,
Pe Dumnezeu chematu’
Și-apoi s-a oprit.
Ne-am liniștit.
Și eu și musca am ajuns în sfârșit,
Ea în stomac, eu la perete.
– Lua-le-ar naiba de insecte …