Archive for September 2, 2014

Ce întâmplare!

Posted: September 2, 2014 in Sortimentale

– Ah, ce întâmplare!
Ieri, un oarecare,
Mi-a spus ștrengărește
Cum că mă iubește
Oferindu-mi flori
De mai multe ori.
– Ce impardonare
Fără voalare.
– Câtă nerozie
Fără poezie!
– Cum să nu te mire
Lipsa de simțire?
– Nu i-ai spus, tu, fată,
Că ești măritată?
– Ah, nu fiți naive!
Ce apelative
Merită o floare
Chiar și oarecare?
I-am șoptit adresa
Unde ies adesea
Să-mi aducă flori
De mai multe ori!

Advertisements

Obiecții

Posted: September 2, 2014 in Sortimentale

Iubito, ascultă. Auzi cum se zbat
În muguri obiecții de nenumărat?
De-atâtea corecții într-o culoare
Curcubeul de noapte nu mai apare.
Așa e și sângele meu care sapă
În piatră și nu dă de apă.

Mi-e fruntea nisip, mi-e gândul pustiu.
Câte-am uitat și câte mai știu?
Câte-or să cadă și câte-or să sară?
Prea dese iubiri cu patima rară,
Prea multe din toate din ce nu se poate,
Puține cuvinte împerecheate.

Mi-e mugurul strâmb, poți să îl calci.
E plin de obiecții.
Ascultă, iubito, ascultă și taci.