– Bună seara.
Te-am căutat peste tot,
La rădăcina cuvântului ”pot”,
În ochi singuratici, în flori aruncate,
Deprinderi păgâne, tăcerea din carte,
Am fost cerșetor, împărat și ateu,
Și diavol am fost, am fost Dumnezeu.
Înviam și muream în orice secundă,
Strigam către lună să nu te ascundă.
Cu sângele fiert intram în morminte
Iubind și urând păcatele sfinte.
Și râuri am curs să te caut în mare,
În brațe străine, pe sub picioare.
Răscoleam poezii și lacrimi furate,
Arse scrisori, adrese uitate.
În frunze căzând și-n mărul din vierme,
Dorințe nebune, tăcute blesteme.
Prin curcubeie ce spintecă norii,
În toamne când nu le mai pleacă cocorii.
În fire albite de nopți prea puține …
Dar te-am găsit adormită în mine!
– Bună seara.
Archive for September 6, 2014
2
”De azi mă las de vicii. Punct.”
Obișnuia să spună un defunct
În dimineți tot mai confuze
Scăpând silabele din buze.
”Voi fi alt om, mai bun, mai drept”
Cu inima bătând haotică în piept,
Își căuta cu degetele drum spre emisfere
Vorbind cu Dumnezeu despre durere.
”Voi fi spontan, iubind continuu”
Privea în gol dorindu-și plinul,
Pereții atrăgându-se nesigur
Îi desenau în viitor cuvântul ”singur”.
Așa cum timpul pune praf pe toate,
I-a învechit și lui trecuturile dezlânate.
”Acum, să mă dărâme niște vicii?
Ha-ha! Sunt temporare. Doar capricii”
”De azi mă las de vicii. Punct.”
Obișnuia să spună un defunct …
... în versuri ... 