Șoapte

Posted: February 10, 2014 in Sortimentale
0

Piatră peste noi
Scrisă de-amândoi,
Rădăcini de flori
Ne șoptesc fiori.

Ochii s-au oprit
Pe nisip topit
Reflectând mirări
Ne șoptesc cărări.

Strigătul din zori
N-a trezit culori,
Tainele de sus
Ne șoptesc apus.

Zilele de ieri
Mută primăveri,
Inimi de călăi
Ne șoptesc bătăi.

Diluate mâini
Mângâie păgâni,
Sărutări de vânt
Ne șoptesc pământ.

Pacea din cuptor
Suflă-n viitor,
Dumnezeii noi
Ne șoptesc război.

Ceasurile mint
Să câștige timp,
Și, contrafăcut,
Ne șoptesc tăcut.

Fluturii pe jos
Au ajuns la os,
Răgușite ploi
Le șoptesc de noi.

Visele n-au hotare,
Mâinile știu să zboare,
Pasul n-ascultă,
Nu are stăpan.
Oare pe ce cărare
Urmele au culoare?
Șoaptă cusută
Nu vreau să răman …

Promisiuni

Posted: February 8, 2014 in Aberatiuni mondene
0

Scriu și eu de dragul scrisului,
Promisiuni în sânul Paradisului.
“Către Rai” am scris pe foi
Și nu mi s-a întors niciuna înapoi,
Pe spatele scrisorilor sunt “Eu”
Să nu mă-ncurce Dumnezeu.

Știu că Le citește, sunt convins,
În fiecare zi mă simt mai neînvins,
Dintr-un oracol fără timp
Se naște-n mine un Olimp.

În ultima scrisoare am trimis
O foaie albă … Și-am fost învins!

O frică stranie mă urmărește la tot pasul,
Aud din depărtare ceasul
Și parcă-mi amorțește mâna peste foaie,
Iar pana speriată se înmoaie.

“Către mine” scriu de-atunci
Blesteme scoase din porunci,
Adresa de întoarcere e “Noi”
Și mi se-ntorc citite înapoi.
Scriu și eu de frica scrisului
Bâlbâieli pe limba preaînvinsului.

De ce nu înfloresc și iarna florile?

Posted: February 5, 2014 in Aberatiuni mondene
0

“De ce nu înfloresc și iarna florile?
Așa cum vara inundă culorile,
Vreau și pe viscol să-mi alunge-amorțirea,
Mirosindu-le lung să-mi închidă privirea …”

Și toate florile de-afară,
Din toamnă până-n primăvară,
Le tot stropea
Și urmărea
Cum se transformă toate în cristale,
Culorile fugeau încărunțite din petale.
De sus, neputincios,
Cu frigul înflorit pe os,
Plângea și soarele
Spălându-le cu raze umede picioarele …

De-atunci, sub umbra-i înghețată,
Nu înflorește nicio floare. Niciodată!

Paralel

Posted: February 3, 2014 in Satirice
1

C-un efect de du-te vino
Ți-am ghicit în cappuccino.
Tu în stele ai văzut:
“Vreau la tine să mă mut”.

Vraja ta cu iz de ducă
Mă ridică, mă hurducă.
Mă întreb de ce te clatini
Când vrăjindu-mă mă scarpin.

Gura ta ce toacă texte
E-o fântână cu pretexte,
Explicând imaginar
Cum să te iubesc în clar.

Nu știam ce tare-ți place
Să-mi înfigi atâtea ace.
Înfloriți peste măsură
Cactuși mă privesc cu ură.

Calendarul vieții mele
Cu istoricul sub piele.
(Planetar încercuite
Zilele nefericite.)

Stalagmit și-o stalactită
Invizibil se irită!
Vreau curent. Mă rog de el
Să ne crească paralel.

Legământ

Posted: February 1, 2014 in Cu cine?
1

Stătea.
Mă lega nebuneşte de ea …
Nu ştiu cum reuşise;
Eu – actorul ce stă în culise.
Eu – cerşetorul cu pofte selecte,
Eu – Dumnezeu cu o mie de secte.
Eu – critic rebel al propriei firi,
Eu – nepăsarea crescândă din miri.
Eu – înviatul trăind în morminte,
Eu – nu mai merg ci privesc înainte.
Eu – pădurar într-o lume de plastic,
Eu – paralel cu starea “fantastic”.
Eu – umbra mică a visului tânăr,
Eu – urmă în ghips ce-n cărare atârnă.
Eu? Tocmai eu să ma las încleştat?
Funii să-mi lege sărutul de pat?
Să-mi astâmpere pasul? Să-mi şoptească încet
Când urăsc tot ce este inert?

Stăteam.
Nebuneşte de ea mă legam …

Pian

Posted: January 27, 2014 in Aberatiuni mondene
0

Îmi curg clapele prin vene,
Albe și negre.
Sunt un pian
Subteran.
Patru scânduri
Rezonează în gânduri,
Preludiu grăbit în tăcerea eternă,
O pană zburând infinită prin pernă.
Sunt surd, din păcate,
Te rog, să mă ierți,
Strigându-mă-n noapte
Poți să mă pierzi.
N-aud nici liniștea, nu mi-e cunoscută,
Șoptește-mi din clape dorința ta mută.

Alb ca un val etajat liniar,
Vântul mă poartă ca pe-un ziar,
Negru mă-mpiedic … Sunt prea diafan
Sunând subteran.

Viscolește-mă

Posted: January 25, 2014 in Sortimentale
0

E-atâta căldură! E iadul în mine?
De-ar ști Dumnezeu aș muri de rușine!

Mi-aș smulge inima pe loc,
Care nu bate ci suflă în foc.
Aș arunca-o-n zăpadă,
(Dorul să nu mă vadă)
Să-și verse cerneala fierbinte
Cu care mi-a scris toți pereții din minte.

A scris ce a vrut,
A scris ce-a durut …
Șoapte în valuri imense de apă,
Tomnatice păsări ce nu mai pleacă,
O păpădie din plumb înflorită,
Pe ea o albină din ceară topită.
O mână-ncordată ce-n slăvi se ridică,
O alta ce-și cată perechea de frică.
În mijloc firul de păr care simte
Că-și va duce albeața-n morminte.
O cruce pe-o carte, cavaler pe un cal
Și-o ură șoptindu-i oriental.
O barcă împinsă la suicid
Tăindu-și ancora ce-a iubit-o perfid!
Un capăt de ață ascunzându-se-n ghem,
O săgeată înfiptă în steaua de lemn.
O urmă în aer de-atâtea priviri,
Arse scrisori de cititele firi.
Apoi se oprea
Și nu mai scria …

Din acest labirint care arde,
(Animal în capcană ce membrele-și roade)
Ți-am scris un poem în imagini
Cu urme de nebunie pe margini.
Poate-ți dai seama și tu de dorința
Cu care te rog să-mi îngheți neființa.

Să mă ningi cu toate cele,
Să mi te strecori sub piele,
Să  mă înflorească gerul;
Un ghețar să-mi fie cerul!
Și apoi, fără durere,
Viscolește-mă-n tăcere …

(Ca s-ajung la poruncile sfinte
Voi șterge cu tine pereții din minte!)

Nu ești singur

Posted: January 15, 2014 in Aberatiuni mondene
0

Nu se poate să fii singur,
Un ecou rătăcitor,
Urma pasului nesigur
De mai ai un ultim dor.

Poți să-ți faci aripi din gene
Și să zbori ca un nebun
Împăcându-ți-se-n vene
Zeus, Hades și Neptun.

Din genunchi de-ți crește iarbă
Și din aripi rădăcini,
Nu te speria, mai rabdă,
Zborul tău n-are pricini.

Să îți lași în urmă totul,
Pierde-ți ultimul atu.
Ce-ți mai trebuie norocul
Când norocul ești chiar tu?

Nu se poate să ai parte
Doar de pomi neroditori,
Chiar și litera din carte
Crește și alungă nori.

Nu-ți mai irosi lucirea
Ochilor cu nopți pustii.
Vara buzelor, privirea,
Te păstrează printre vii.

Vrei să-ți împletești din riduri
Casă și să-i pui zăvor?
Nu se poate să fii singur
Când ești parte-a unui dor!

Îmi ești atât …

Posted: January 8, 2014 in Cu cine?
0

Îmi ești atât de ieri,
Uitate primăveri,
În brațe mă-nflorești.
Atât de ieri îmi ești!

Îmi ești atât azi,
În vara ta mă cazi,
La sânul tău mă crești.
Atât de azi îmi ești!

Îmi ești atât de mâine,
O toamnă din țărâne,
În ochii mei rodești.
Atât de mâine-mi ești!

Îmi ești atât de dragă,
Tu, partea mea întreagă
Ce mintea mi-o golești!
Atât de dragă-mi ești!

Îmi ești atât de caldă,
Tu, iarna mea înaltă,
Cutremurul plăpând.
Îmi ești atât de gând!

Îmi ești atât de-atât …

Ego sum qui sum

Posted: January 7, 2014 in Aberatiuni mondene
0

Mari sunt micile concesii
Oferite întru totul
Celor care fac impresii
Sprijinind în coate botul.

Nu contează dacă mâine
Vei trăi mai bine, poate,
Dacă astăzi ca un câine
Execuți comenzi frapante.

Nu e greu să crești în minte
Drame cu sfârșit bizar
Și apoi ca un părinte
Să te cerți că n-ai habar.

Ești aprins și faci dreptate
Pentru ochii ce-i iubești,
Aruncând păreri ingrate
Celor ce cred în povești.

Pentru stările umbrite
De un gând mai mitocan,
Îți lipești de piept cuminte
Nicovală și ciocan.

Te visezi iar printre meșteri
Și îți faci castel din paie
Milogind o mână-n peșteri
Când te-ascunzi de-atâta ploaie!

Cui va face bine spusul
În timpanele uitate
Când nu cauți nici răspunsul
Întrebând de tot și toate?

Ești așa cum ești și punctum!
Si vis pacem, para bellum!

Older Entries
Newer Entries