Iubito, ascultă. Auzi cum se zbat
În muguri obiecții de nenumărat?
De-atâtea corecții într-o culoare
Curcubeul de noapte nu mai apare.
Așa e și sângele meu care sapă
În piatră și nu dă de apă.
Mi-e fruntea nisip, mi-e gândul pustiu.
Câte-am uitat și câte mai știu?
Câte-or să cadă și câte-or să sară?
Prea dese iubiri cu patima rară,
Prea multe din toate din ce nu se poate,
Puține cuvinte împerecheate.
Mi-e mugurul strâmb, poți să îl calci.
E plin de obiecții.
Ascultă, iubito, ascultă și taci.
... în versuri ... 