Am fost așa cum mi-a plăcut,
Un fel de pat neașternut
În care zilele se-mbină …
Umbrește-mă, nu vreau lumină.
Miracole ce nu există
În lumea de afară tristă,
Ființă tu, eu neființă,
Dorește-mă când ai dorință.
E cerul care bate miezul vieții
Planetele ciocnindu-se rebel.
Așteaptă-mă la începutul ceții
Sau nu mă aștepta defel.
Dar m-am oprit între ecouri,
Un tunet suspendat pe veci,
Plămânii mei sunt plini de nouri.
Topește-mă, am ochii reci.
... în versuri ... 
nu-mi pot stapani,cu putina sare in coltul ochiului, ca esti un campion al cuvantului scris
Multumesc, Laura. Atatea complimente 🙂